mi-e dor de istanbulul meu.nu de cel al turistilor, nu de cel vazut in poze.de al meu.asa cum l-am vazut si simtit eu.oare se mai canta pe straduta aia mica de sub geamul nostru?chitaristul mai ridica ochii spre fereastra asteptand sa gaseasca o fata prietenoasa acolo?oare a fost dezamagit vazand zile intregi geamul inchis?ceilalti vizitatori vor mai sta pe marginea geamului, cu paharul de vin, cantand impreuna cu el "wish you were here"?..so, so you think you can tell heaven from hell, blue skies from pain.. (de ce oare melodia asta imi aduce lacrimi in ochi de fiecare data?..)

ma doare si ma loveste direct peste fata acest moment de egoism pur.as vrea sa stiu ca ceva s-a schimbat, s-a stricat in ritualul mersului cotidian al lumii, al locului, doar pentru ca eu nu mai sunt acolo!

si ma mai doare ca totul se estompeaza dupa o vreme.oamenii din mintea noastra, culorile, intamplarile, sentimentele, amintirile.mi-as dori sa pot sa inghet momente si sa le pastrez in fiole colorate, intr-o librarie imensa din interiorul mei.si sa pot sa le accesez si sa le retraiesc cu aceiasi intensitate ca la momentul original.

pentru ca sunt convinsa ca peste un timp o sa uit de senzatia pe care mi-o dadea aceea straduta plina de terase, de chitaristul turc, de senzatia de surpriza pe care o aveam cand il auzeam incepand un cantec care imi placea.ca o sa uit senzatia de caldura pe care am avut-o atunci cand i-am vazut surpriza si bucuria ca cineva ii asculta cantecele si il aplauda.ca o sa uit culorile.ca o sa uit sa le mai vad si sa le mai simt.ca o sa uit.

scrisori (ne)deschise (2)

stii ce mi-ar placea?mi-ar placea sa ne intalnim si sa ne asezam unul langa celalalt ca doi prieteni vechi, care nu s-au vazut de mult si sa ne depanam trecutul.trecutul nostru comun.asa as avea senzatia ca as avea acces si la "behind the scenes" of the episodes we`ve lived together.si ne-am putea spune tot si orice caci ne-am simti ca doi prieteni vechi care nu s-ar mai vedea iar pentru mult timp.

scrisori (ne)deschise

spui ca te-ai schimbat.si atunci simt si eu ca m-am schimbat.m-am schimbat doar ca un raspuns la schimbarea ta?sau pentru ca era inevitabil..?m-am tot intrebat.. vezi tu, sunt foarte inclinata spre auto-analiza (ma intreb daca ai stiut asta..) si atunci imi place sa ma iau la rasfoit ori de cate ori mi se pare ca s-a mai adaugat o pagina, s-a mai deschis sau modificat un capitol sau poate am trecut prea in graba peste cateva paragrafe.am simtit schimbarea de mult, am simtit-o in mine.stii de cand?cam de acum 2 ani, de la acel mail, acel cuvant (care, daca te ascult, nu vrut sa fie ceea ce a fost) acel cuvant care pentru mine a schimbat aproape totul.nu am stiut insa atunci ca de acolo va porni schimbarea.dar sti cand am constientizat ca totul s-a schimbat?ca noi ne-am schimbat?cand ne-am vazut atunci, in ziua aia friguroasa, in barul acela dintrun subsol intunecos.mi-ai spus atunci ceva ce mi-a ramas intiparit in minte, ceva ce m-a facut sa constientizez, sa am "epifania" schimbarii, modificarii.mi-ai spus ca nu mai ai incredere in mine.ca ti-ai pierdut-o si ca nu stii daca vreodata o sa mai ai incredere in mine, cel putin nu ca inainte.atunci m-ai "amortit".mi-am dat seama ca nu ma (mai) pot deschide total in fata cuiva care nu mai are incredere in mine.nu te-am judecat, nu m-am suparat, lipsa increderii era justificata daca priveam lucrurile din perspectiva ta.nu am mai avut nici eu incredere in tine.nu am mai avut ca raspuns la neincrederea ta?cine stie..e posibil.cum poti avea incredere in cineva care nu are in tine si pe care nu te poti baza?caci cum te poti baza pe cineva care nu are incredere in tine?nu am mai avut incredere in tine din-naintea discutiei?si asta e posibil.. e posibil ca acel cuvant sa fi deschis si aceasta cutie a Pandorei, neincrederea.
dar stii ce e ciudat?nu mi s-a parut totul pierdut.nu, am simtit ca putem sa mai mergem impreuna unul langa altul.chiar si daca nu mai exista aceiasi incredere intre noi.sa mergem poate mai atenti si mai precauti dar totusi impreuna.am simtit ca putem capata alte forme unul pentru celalalt.
a urmat perioada aceea urata, grea pentru mine.perioada in care simteam ca totul se prabuseste in jurul meu iar eu trebuie sa stau intr-un colt fara sa ma clatin caci altfel as fi fost pierduta.au fost momentele cand am simtit ce inseamna sa depinda cineva de tine, perioada in care mi-am dorit cu disperare luxul de a fi singura pe lume, no strings attached, nimeni in afara de mine a carui viata sa fie afectata de actiunile mele.
si conform constructiei mele mi-am dorit sa ma bag in barlog, sa ma ascund in "hibernarea" pe care o cunosteam, sa functionez doar ca un robot pana cand totul din jur trecea.puteam, am mai facut asta. dar nu acum.acum nu puteam, trebuia sa "functionez" pentru ca decisem sa mai incercam o data sa mergem unul langa altul.dar nici nu puteam sa ma sprijin de tine caci..caci imi spusesei ca nu mai e incredere.si atunci stiam ca exista posibilitatea sa pleci din nou.sa pleci exact cand eu as fi vrut sa ma sprijin de tine.si atunci m-am retras din nou in mine, m-am reintors la origini.eram eu, eu singura din nou.greu, dar nu imposibil.am (re)invatat sa traiesc in mine si cu mine chiar si alaturi de tine.
iti atunci aminte drumurile lungi cu masina?erau perioade lungi in care nici unul dintre noi nu vorbea.tu ma intrebai de ce nu vorbesc.nu aveam ce sa-ti spun.simti golul?eu am simtit ca se comprima totul inlauntru cand am simtit asta.prin cap imi treceau o multime de ganduri, de discutii, de cuvinte nespuse.dar cand vroiam sa deschid gura sa ti le spun simteam ca nu pot, ca poate nu te-ar interesa, ca poate l-ar fi interesat pe omul din-nainte dar nu pe cel de acum.si atunci taceam.mi le spuneam mie.
m-ai invatat sa retraiesc in mine, sa-mi capat egoismul existentei mele, sa nu mai am sentimentul de incredere decat in mine.si poate nici in mine atat de mult.sa nu mai spun sau sa gandesc ca am incredere ca acel om, prieten, nu va face un lucru sau nu va zice ceva.
raman in continuare mirata de actiunile oamenilor, mai ales de cele rele, acte pe care eu le vad ca nejustificate.probabil ca asta este o "naivitate" a mea la care inca nu vreau sa renunt.
spui ca te-ai schimbat.si eu m-am schimbat.crezi oare ca e o maturizare a noastra?separat si in acelasi timp impreuna..?e oare mai matur sa nu mai ai incredere in oameni, sa fi mai precaut, sa cauti sa te protejezi mai mult?
simt ca parca da, ca oricum este mai bine.dar cateodata imi este dor de mine cand inca mai aveam incredere in oameni