tot despre zambete, de Craciun

am primit un sms de Craciun care mi-a lasat un zambet larg pe fata si o senzatie calda inauntru: (poate si pentru ca este primul sms "personalizat" primit de Craciunul asta, adica nu de genul "fie ca lumina.."; "cei trei pastori..." etc, poate si pentru ca a atins o "coarda" interioara)

"Craciun Fericit Pusa!Sper ca mosul te-a gasit cu zambetul tau caracteristic pe fata."..

de multe ori m-am gandit : oare cati din oamenii astia, dintre cei care m-au cunoscut in ultimii 5-7 ani, ar banui sau ar crede ca eu nu am stiut sa zambesc pana pe la 20 de ani?Sau sa rad?Un zambet si un ras natural, normal, nu unul "comandat", unul aparut ca o reactie spontana si nu ca o actiune controlata a creierului.inca-mi mai aduc aminte de momentele in care aparea o faza amuzanta sau mi se spunea ceva si imi dadeam seama ca "acum ar trebui sa rad sau macar sa trag un zambet." iar eu nu stiam cum naiba s-o fac!da, stiu, suna atat de aiurea si de ciudat - cum adica sa nu stii sa zambesti?!asta vine foarte natural.ei bine, nu!chiar daca poate parea greu de crezut, creierul trebuie invatat chiar si lucrul asta.asa cum trebuie invatat starea de bine, sau starea de relaxare sau starea de veselie, toate starile astea care te aduc in situatia de a zambi sau de a rade.pentru cineva care nu le-a stiut, nu le-a avut, zambetul si rasul nu prea apar asa, ca reactii spontane, naturale.si ajungi sa le comanzi, sa le controlezi, ca un papusar cu marioneta lui.nu rade papusarul, rade marioneta.sau ajungi sa nu razi, sa nu zambesti.

dar acum..?!acum sunt unul dintre oamenii care rade cel mai mult si cel mai tare, sau asa cum a spus o data un prieten "intai apare rasul si apoi apare Pusa!" sau, asa cum spune sms-ul, am un zambet al meu, caracteristic.acum zambesc mai mult decat stau incruntata, rad mai mult decat vorbesc si asta pentru ca am invatat si m-am invatat ca pot rade de orice si orice situatie, in primul rand de mine si de temerile mele sau de ridicolul situatiilor in care ajung cateodata.si am invatat ca zambetul meu poate creea zambete pe fetele oamenilor.

asa ca lume, ITI ZAMBESC!cu zambetul meu caracteristic! :-)

- "sunt curioasa cum e zambetul ala caracteristic :-P "

- "cred ca cel de pe fata ta acum!"

(si asa era, zambeam in timp ce citeam sms-ul)

si pac, un zambet!

azi la magazinul cu de toate din coltul pietii :
ma opresc si incep sa ma uit prin vitrina.localizez rosiile decojite in suc propriu si incerc sa ma hotarasc intre cele 2 sortimente.asta este un moment care, daca ma prinde intr-una din starile alea in care mintea mea calatoreste prin alte universuri, poate dura de la 5 pana la 15 minute.dar din`nauntru apare un baiat si atunci ma decid sa-i pasez lui sarcina de a alege care sortiment va fi facut sos in seara asta.ii spun rosii decojite iar la intrebarea lui care sortiment, ii raspund impacata oricare.
ma mut mai intr-o parte, ca sa nu incomodez, mai apoape de tejghea.si aud din-nautru: - buna seara! ma uit usor surprinsa, inauntru, o femeie (30 si ceva) ma saluta zambind.ma uit la ea cum ma priveste zambind si ma intreba : - ce mai faceti? ca si cum eu as fi clientul care vine repetat sa cumpere de acolo, cu care impartaseste pareri despre vreme, retete sau cel putin despre preturi si toate scumpirile din ultima vreme.imi caut din ce in ce mai confuza prin memorie si nu gasesc nici o farama de amintire care sa-mi spuna ca am mai vazut-o vreodata pe femeia care sta in fata mea si se uita la mine cu ochii deschisi si fata zambitoare.si totusi ea sta in fata mea si imi zambeste.si atunci incep si eu sa ii zambesc si ii spun - buna seara.imi simt si "buna seara" si zambetul usor sfioase, ca si cum as fi fost surprinsa fara ele la prima vedere.
- asa!imi place sa zambiti! adauga ea incantata, zambindu-mi si mai larg
am plecat de acolo cu un mix de sentimente - de amuzament, de surprindere, de incantare, de veselie si cu un zambet care nu m-a parasit pana acasa.ba, ca sa fiu sincera, zambesc si acum cand scriu si imi aduc aminte intamplarea.

a fost ca si cum cineva m-ar fi tras de maneca si mi-ar fi zis : hei, unde ti-e zambetul?tu stii ca zambetul tau ii face si pe altii sa zambeasca?ia, scoate-l la plimbare!
si asta venind la 10 minute distanta dupa o discutie cu o doamna draga mie in care ii spuneam cum cuvantul si starea noastra poate atrage energia negativa sau pozitiva.si cum cu un zambet si cu dorinta de a nu mai vedea doar partile rele si negre din tot ce ne inconjoara, putem sa schimbam chiar si starea celor din jur.

de ce nu zambesti niciodata, Momo?

"— De ce nu zâmbeşti niciodată, Momo ?mă întrebă într-o zi, tam-nisam, domnul Ibrahim. A naibii întrebare, ca un pumn sub centură, nu eram pregătit să-i răspund.
— Zâmbetul e o chestie care se potriveşte doar celor cu dare de mână, domnule Ibrahim. Eu n-am mijloace pentru aşa ceva.
El îmi zâmbi, doar ca să mă pună în încurcătură:— Iţi închipui poate că eu sunt un om bogat, Momo ?
— Tejgheaua dumitale e întotdeauna plină cu bani, n-am cunoscut în viaţa mea pe nimeni care să aibă zilnic în fata ochilor atâtea bancnote.
— Bancnotele astea servesc la plata mărfii si a localului. La sfârşitul lunii nu mă aleg cu mare lucru, Momo.Şi iar îmi arse un zâmbet, ca o sfidare.
— Ştii, domnule Ibrahim, când zic că zâmbetul e o chestie pentru ăia cu dare de mână, vreau să zic că-i pentru oamenii fericiţi.
- De aici se trage greşeala. Află că de fapt zâmbetul e cel care-l face pe om fericit.
.....................................................................................
La ora de gimnastică anunţ candid că mi-am uitat acasă bascheţii. Pac, un zâmbet!— Ii pusesem afară să se usuce, domnule profesor, şi...
Profesorul îmi zâmbeşte blajin şi mă bate pe umăr.
Plutesc de-a binelea. Nimic nu-mi mai rezistă. Domnul Ibrahim mi-a dăruit secretul armei absolute. Mitraliez lumea cu zâmbetele mele cât e ziua de lungă. Nimeni nu se mai uită la mine ca la un gândac.
o negresă înaltă care mă trimisese la plimbare de fiecare dată.— Hei, tu...Pac, un zâmbet!— Urcăm amândoi ?— Ai şaişpe ani ?— De când tot vin pe-aici încă n-ai observat ?Pac, un zâmbet!Urcăm.Şi pe când ne îmbrăcăm mă apuc să-i povestesc cum că sunt ziarist şi scriu o carte despre prostituate...Pac, un zâmbet!...şi că m-ar ajuta mult dacă ar vrea să-mi vorbească niţel despre ea.— Nu zău, şi chiar eşti ziarist, băieţică ? Pac, un zâmbet!— Vreau să spun, student la ziaristică... începe să-mi vorbească. Ii privesc sânii cum palpită uşor când se însufleţeşte. Şi nu-mi vine să cred. O femeie îmi vorbeşte.Mie. O femeie. Ii zâmbesc. Ea-mi vorbeşte.Ii zâmbesc. Ea-mi vorbeşte."