Friday morning resolution

dependente

nu-mi place sa-mi creez automatisme, obisnuinte, "abonamente", sa devin dependenta de ceva sau mai bine zis nu-mi place ca ceva sa-mi devina indispensabil.pentru ca stiu ca (alt)ceva va aparea la un moment dat si acel lucru, aceea obisnuinta va suferi o schimbare.ceva se va intampla si va schimba cursul derularii, il va devia cu cateva grade, indeajuns ca acel lucru pe care inconstient ajungi sa-l consideri, sa-l faci indispensabil pentru tine, sa devina inaccesibil.

asa am descoperit ca timp de aproape 7 ani m-am tuns (sau m-am lasat tunsa) la/de aceeasi tipa. nu pot sa zic ca am avut vreodata o tunsoare atat de fancy incat sa necesite o atentie deosebita.pentru ca imi place sa-mi fie comod mai mult decat orice.mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma duc la ea si sa-i spun "habar n-am cum sa ma tunzi, poate ai tu vreo idee, incearca ce-ti vine in cap".si iesea.iesea de fiecare data.indiferent daca era mai lung sau mai scurt cum a fost in ultimii ani.iesea atat de bine incat m-am gandit ca nu e neaparat mana care tunde ci parul care se aseaza f bine dupa.ce e atat de dificil, asa mare filozofie sa tunzi scurt pe cineva?!si fara un model anume.mai ales cand acel cineva are 2 vartejuri si parul i se aseaza ca si cum ar avea o creasta (fara sa necesite spuma, gel, etc).deci - nothing special!nimic ce nu ar putea fi facut si de altcineva.yeah, right!tipa a intrat in concediu de maternitate in primavara.am avut un usor moment de deconcentrare (ca atunci cand restaurantul tau favorit se inchide) dar dupa aproape 2 luni in care parul a crescut galopant (creasta ajungand sa-mi ameninte usor jobul - ca de, nu se face sa lucrezi intr-o banca si sa arati ca si cum zilnic iti faci special o creasta..) am zis ca a venit timpul sa ma obisnuiesc sa "mananc" si in alta parte.si am sfarsit cu jumatate de cap tuns o marime si cealata jumatate alta marime.mai precis usor mai scurt.a doua oara nu numai ca era de dimensiuni neregulate dar de dupa urechi ieseau niste fire de par mai lungi, ca si cum as fi avut o margine de protectie.ala a fost momentul in care am intrat in panica.in care am realizat ca sa tunzi (scurt) chiar e o filozofie.chiar daca nu e vorba de o tunsoare speciala.am ajuns sa ma interez de coafeze/frizeri, sa privesc cu jind si cu invidie orice persoana cu o tunsoare ok, sa ma gandesc disperata daca tipa nu ar putea sa ma primeasca la ea acasa sa ma tunda chiar daca este in concediu de maternitate.punctul culminat a fost cam acum o luna cand m-am dus din nou la tuns (fara nici o speranta) si cea care ma ciopartise nu era asa ca m-am asezat increzatoare pe alt scaun.i-am spus ca vreau sa-mi mai ia putin din lungime si ca de obicei in parti si la spate ma tund cu masina.atunci am realizat ce inseamna sa nu precizezi ce inseamna "tuns cu masina" ca numar.pentru ca in secunda urmatoare eram soldatul american care pleaca in Golf.and it was too late for anything..

am avut noroc ca s-a intamplat sambata dimineata asa ca am avut 2 zile la dispozitie sa ma obisnuiesc cu (noua) fata de bila pana sa o duc si la servici.

acum, ultima data, am avut senzatia ca tunsoarea a reusit cat de cat.pana vineri cand fiind "Friday casual" m-am imbracat sport.cand ma spalam pe maini si am ridicat ochii in oglinda de la baie am avut senzatia ca seman cu un pustan de liceu.aveam o fata de "baietel" nu de "fetita".lucru care mi-a fost confirmat de un coleg care mi-a zis ca seman cu Huckleberry Finn.

iar azi de dimineata in metrou am reusit sa produc "a gender confused crisis" unei fetite de vreo 3 ani care insista in fata mamei ei ca sunt baiat.mama f jenata, cu vocea coborata, incerca sa-i explice ca sunt fata, ca "uite, nu vezi ca este imbracata ca o fata?!" (purtam fusta). am vazut-o pe fetita cum ma priveste atent, de sus pana jos, si apoi concluzionand " este un baiat cu haine de fata!". ceea ce m-a facut sa ma intreb "oare m-am tuns prea scurt?"

asa ca renuntati la automatisme, la orice obisnuinta, la frizerul/coafeza care va tunde bine, la restaurantul unde fac exact acea mancare care va place, la acel loc unde cafeaua este asa cum trebuie sa fie CAFEAUA, la cofetaria care face acele prajituri minunate.caci va aparea ceva/cineva si..tu es foutu!!

inutilitati

de ce lucrurile apar dupa ce nu mai avem nevoie de ele?

exemplu: ani de zile m-am chinuit sa-mi aduc aminte ziua tatalui meu.pur si simplu oricat de mult m-as fi chinuit, sau oricat de mult mi-as fi dorit, nu reuseam niciodata sa mi-o amintesc.evident ca au fost si faze penibile cand imi aduceam aminte la o zi dupa (mai rau era cand se intampla la aproape o saptamana dupa..) dar ma straduiam sa-mi aduc aminte!

de aproximativ 2-3 ani aceasta zi apare singura singurica in mintea mea exact atunci cand trebuie, ca soneria unui mic ceas desteptator care spune : "zi tata".imi apare in minte fara nici un ajutor, fara nici o influenta externa, fara ca nici macar sa mai trebuiasca sa ma straduiesc.

de aprox. 4 ani de zile nu mai exista aceasta necesitate, aceasta "obligatie", de a imi aduce aminte.

si atunci?de ce apar lucrurile dupa ce nu mai avem nevoie de ele..?

de zambet intr-o dimineata ploioasa

este o dimineata atat de mohorata!cu picaturi de ploaie, cu vant nebun si rece, fara frunze roshii care sa coloreze asfaltul.o dimineata atat de "morocanoasa" inca ai face orice in afara de a arunca cu zambete in dreapta si stanga.mi-am pus ciorapii portocalii ca sa zambeasca ei pentru mine si mi-am luat pantaloni 3/4 ca "zambetul" sa fie cat mai larg.
apoi au venit si zambetele mele.am primit un mail - exact genul de mail pe care trebuie sa-l primesti intr-o dimineata rece si mohorata ptr a te simti ca dupa o ceasca de ciocolata calda

Sent: Friday, September 26, 2008 9:40 AM

Subject: wish to see ur morning face :-p

Neata!

Mai mi-am propus sa trec pe la tine asa intr-o zi ploioasa, cat de dimineata, sa te surprind si sa-ti fac o poza :-p
Acum tocmai am fost anuntat ca tre sa fac ceva, deci dimineata asta e exclusa.
Ce faci in week-end?

de NEcomentat (in seara asta) !

luni am primit cadou un bilet de avion ptr un wkd la Viena
miercuri am aflat ca am fost avansata
joi am fost la un interviu ptr un nou job

m-am uitat la un serial acum.episodul incepea ceva de genul - cand am devenit adulti?cand am trecut de la perioada cand singurele griji erau alegerea prajiturilor (or something like that..) la maturitate? si insinua usor ideea ca maturitatea sucks.maturitatea=responsbilitati.ptr ca, in the end, sa se termine intr-o nota optimista - ca totusi si maturitatea e buna la ceva

si am stat si m-am gandit: cand am inceput eu sa-mi gandesc viata in functie de Alex?de cand deciziile mele - legate de o posibila demisie,de un nou curs, de o facultate,.., au inceput sa fie gandite in functie si de viitorul lui?sau de al bunicii mele?sau de al tatalui meu?cand au inceput sa-mi bage pe gat, sa ma hraneasca fortat cu aceasta "responsabilitate"?si cum dracului de a prins atat de bine?si cum de unii nu se prinde?nuu..! tricku` e sa te prinda de cand esti mic si sa ti-o bage pe gat in doze mici lucrand pe partea de sensibilizare

deja in momentul asta nici macar nu-mi mai dau seama ca de fapt majoritatea deciziilor mele sunt luate avand deja "factorul alexandru" atasat, analizat si luat in calcul.asa cum acum cativa anii au fost "factorul mama", "factorul tata", "factorul bunica"

am fost intrebata daca as lucra undeva.undeva in afara.am zis ca da.mai ales ca jobul ar suna bine, ar fi (alt)ceva.urmatoarea intrebare care mi-a fost pusa a fost : "pai si alexandru?" - "pai daca eu as lucra acolo alexandru ar avea viitorul asigurat. raspunsul mi-a venit fara ca macar sa-l gandesc in clipa aia.el fusese deja gandit,analizat, luat in calcul din momentul in care zisesem da posibilitatii.

...vorba unei prietene : REALITATEA = CACA

nu-mi place toamna asta!sau debutul ei.chiar deloc!
dar nu acum.acum este moment de cafea buna (in curs de racire), de Leonard Cohen, de un whirling dance to the end of love, de albastru-gri, de vant rascolitor, de-o strangere si o respiratie mai agitata, de verde

de "no comment"

azi am trecut pe langa un loc de joaca.erau vreo 3-4 copii cu varste cuprinse intre 3-11 ani.dupa ce am depasit locul am auzit in spatele meu pasi ca si cum cineva ar alerga si am auzit un glas de copil strigand "femeia!femeia!" - eram singura persoana din jur asa ca m-am intors.era o fetita dragalasa de aprox 3 ani care tara dupa ea o creanga cat ea de mare si care, cand m-am oprit, a aruncat-o spre mine strigandu-mi "facea-re-ai infarct!"

eram in drum spre prietena mea care nascuse inainte cu o zi

azi dimineata asteptand metroul am observat o tanara domnisoara (ce-mi place acest apelativ si ce ma amuz ca il folosesc eu :-)) ) deci - o tanara domnisoara foarte atragatoare.inalta - 1.70 aprox + tocuri, gambe subtiri dar nu f subtiri, frumos conturate, o rochie rosie pana deasupra genunchiului, infoiata, cu topul alb cu rosu, par lung negru pieptanat peste cap si prins in coada.intr-un cuvant te facea sa te gandesti la o dansatoare de flamenco cu picioare nervoase.

imi place cand observ fete frumoase/dragute/atragatoare, imi place sa le privesc si nu ma pot abtine sa nu le admir, uneori chiar m-am trezit ca le zambesc.si-mi plac cele care au grija detaliilor.la care se observa clar aceea "ultima privire" aruncata in oglinda intregii tinute, fie aceea tinuta sport, office sau oricare alt gen ar fi ea.

am privit-o cu admiratie cum se urca in metrou, cum se aseaza pe scaun si.. aici mi-a pierit toata admiratia.d-ra era purtatoare de aur - asta e, nu o sa fac teoria chibritului de ce prefer eu argintul.mai ales ca aurul pe care il purta era de bun simt - cercei de dimensiuni medii, doar o bratara sau doua nu f groase, un inel si..SI la gat pe un snur de cauciuc negru - din ala care se gaseste la tarabe cu placute de armata agatate de el sau cu celebrul medalion cu frunza de marijuana, deci pe acel snur atarna un medalion tot din aur (cel putin din aur parea) de aprox 5 cm care arata exact asa :

I

N

G

E

R

A

S

H

marimea literelor variind - una mare una mica.si da, exista chiar si acel H de la sfarsit.

langa mine era un baietas de cartier din genul pantofi albi cu bot lung + sosete albe de bumbac pe care, uitandu-se la medalion, l-a bufnit rasul.pai daca si pe el l-a bufnit rasul..

fetelor, ingerasilor, de ce va faceti asta?de ce dati cu bata in balta in halul asta?

(coborand din metrou m-am gandit - oare exista si DRACUSHORUL ?)

ce faci cand dupa atata timp nu ti-au mai ramas cuvintele?cand simti ca le-ai pierdut, le pierzi printre degetele rasfirate pentru ca nu mai ai cui sa le dai.intorci capul, acolo la stanga unde stiai ca este, unde gluma "negustata" de nimeni altcineva isi avea un alt ecou al rasetului tau, unde cuvantul era preluat si transformat, reinterpretat si eliberat sub alta forma, unde imaginea din ochii tai care te facea sa zambesti ironic isi gasea un alt loc facut de un alt zambet amuzat, unde se nasteau polemici si discutii aprinse, unde exista liniste si aceea tacere care nu te obliga.ce faci cand intorci capul si la stanga nu mai e nimic?nu mai este ochiul, nu mai este gura, nu mai este urechea

ce faci cand nu mai ai cui sa-i dai

mai am in pumni doua vorbe pe care mi le-am dorit atat de mult sa le impart

am o imagine :

si : am mancat fructe de mare

un blog fain....

http://blog.dubios.ro/page/2
cautand chestii hippie pe google am dat de blogu acesta care mi s-a parut la o rasfoire superficiala fain asa ca il scriu si eu aci. are niste informatii chiar faine, despre calatorii (reale, imaginare)...Il recomand.

Toamna

Simtiti? vine toamna..este mai racoare, acum parca razele soarelui ne mangaie chipurile, frunzele cad fosnind pe caldaram, oamenii sunt mai frumosi si o carte, o tzigara si o cafea suna mult mai bine! Sa ne bucuram de toate, caci vor trece pentru a mai veni pe la noi. Sa nu mai fim tristi.Viata este bela!vine toamna...

the time has come

asta este poza care m-a facut sa simt ca that`s the place for my restless soul

portita deschisa, cararea pietruita care se dizolva in nisip si..marea!

walking in my shoes - dimineata

Inceputul : 6.50 - why does it always rain on meeeeee
depinde de dimineata dar cateodata am tendinta de a-l amana cu 15 min.pe care nu reusesc sa le dorm si la care renunt dupa alte 3 min.si totul dintr-un sentiment exagerat al datoriei si o consticiozitate de copil mic sau de comandant de detasament (trebuie sa am odata o discutie serioasa cu mine pe tema asta), 30 sec. pe marginea patului, moment crucial in definirea si intelegerea notiunilor de: cine sunt, unde sunt, de ce sunt (exercitiu de “who are you?who am I??”)
Baia.dusssshhhh mmmmmmm (sau grrrrrrrr – in cazul in care Alex a uitat jetul setat pe dus si nu pe robinet).ales de haine, uitat prin oglinda (moment de decizie – este nevoie de imbunatatiri sau situatia este acceptabila and we can proceed as planed), cheia in broasca, cele 3 trepte, AFARA!
Castile, muzica…capul sus, soare!pe ce drum o iau azi..?(decizia este influentata si de ora la care este luata) dar de obicei reusesc sa ies in timp pentru a urma traseul “bloc – metrou N. Grigorescu” per pedes (apostolorum ;0) )
Imi place drumul, imi place temperatura de la ora 8, imi plac cateii din curtea PNZ-ului care se joaca in fiecare dimineata, imi place drumul prin piata, galetile cu flori, maicutzele batrane cu snopi de busoioc, cimbru, marar, tarabele pline de struguri si piersici care au gust de piersici,merele verzi, zambetele din privirile oamenilor.
nu-mi place mirosul de gunoi in fermentatie de pe straduta din spatele Bilei, privirile si comentariile muncitorilor din curtea scolii, opulenta ostentativa a bisericii de langa piata, praful maturat la ora aceea (de ce ai matura praful cand clar mai mult de jumatate se ridica in aer pentru a se depune mai departe, inclusiv pe oamenii care trec?!chiar nu exista un dispozitiv de aspirare care sa poata fi folosit?sau pur si simplu ne sta in natura sa facem munca lui Sisif?), nu-mi plac oamenii care in timp ce traverseaza, pornind de pe o latura vor sa ajunga exact pe latura opusa taind pe diagonala calea celorlalti pietoni in timp ce toti incearca sa traverseze, oamenii care se inghesuie sa intre inaintea ta in metrou si o data intrati au parca un moment de panica/soc/stupoare si refuza sa se mai miste oprindu-se langa prima bara sau in mijlocul drumului, blocandu-i pe cei din spatele lor, oamenii care decid brusc sa incetineasca mersul facandu-te sa te impiedici de ei.
Imi place sa zambesc, imi plac domnisoarele grabite imbracate la bluzitza si fustita, imi plac liceenii cu gentile atarnate neglijent, freza pe frunte, imi place in mod special o fata care imi aduce aminte de o fosta colega de serviciu si pe care, din cand in cand, o intalnesc in metrou, imi place privirea adolescentul cu ochii albatru-clar (pe care il intalnesc tot uneori in metrou) cand se uita in ochii mei
Nu-mi plac oamenii care miros a transpiratie de dimineata, nu-mi plac metrourile noi care nu au aer conditionat (sau al caror aer conditionat se pare ca nu functioneaza niciodata dimineata) si care nu au geamuri care sa se poata deschide, nu-mi place ca transpir in fiecare dimineata ajungand la birou ca dupa o jumatate de ora in sauna, nu-mi plac opririle in tunel sau stationarile in statii mai ales cand nu se comunica nici un motiv si nici durata stationarii (se mai intampla rar la Izvor, insa niciodata nu am stationat doar acele „2 minute” anuntate, probabil, mai mult generic)
Imi plac oamenii care citesc carti si nu can-can, imi plac oamenii care stationeaza pe partea dreapta a benzii rulante, nu-mi plac cei care se aseaza pe partea stanga a ei si refuza sa se miste, imi place batranica din drumul spre metrou insa ma intristeaza ca exista motive pentru care ea se afla in fiecare dimineata acolo, imi place verdele din jur, ma apasa griul, imi place mirosul de cornuri cu ciocolata de la patiseria de la Eroilor, nu-mi place ca trebuie sa ne inghesuim ca sa traversam spre celalalt peron.
Imi place sa anticipez mirosul si gustul primei guri de cafea, nu-mi place ca trebuie sa astept cel putin 30 de min pana se raceste.
Imi place ca inca mai pot sa zambesc oamenilor, ca pot sa vad copacii, culoarea frunzelor, ca ma bucura o floare, ca un zambet sau un gest frumos imi insenineaza toata dimineata.ma bucur ca inca pot sa mai „vad”

When the day is long and the night, the night is yours alone,

When you're sure you've had enough of this life, well hang on

Don't let yourself go, 'cause everybody cries and everybody hurts sometimes
(imparti totul la rata aia)

Sometimes everything is wrong. Now it's time to sing along
(pe ce data a fost facut viramentul?)

When your day is night alone, (hold on, hold on)

If you feel like letting go, (hold on)

When you think you've had too much of this life, well hang on
(7 rate, 7 rate domnule!!)

'Cause everybody hurts. Take comfort in your friends

Everybody hurts. Don't throw your hand. Oh, no. Don't throw your hand
If you feel like you're alone, no, no, no, you are not alone

(does everybody hurts?!)
If you're on your own in this life, the days and nights are long,
(tac pac poc pac tac poc)

When you think you've had too much of this life to hang on

Well, everybody hurts sometimes,Everybody cries. And everybody hurts sometimes
(smile smile smile)

And everybody hurts sometimes. So, hold on, hold on
(nu, nu ati achitat rata la data scadentei)

Hold on, hold on, hold on, hold on, hold on, hold on Everybody hurts. You are not alone
(dormi, copchila, dormi!
pupa mama geana)

din ciclul "avem di tati"

Azi in pauza de masa unul dintre colegii mei si-a cumparat o placinta cu mere.a primit mai mult.a primit o placinta cu mere si hartie igienica.din aceea roz.care se profila suav printre cele doua straturi superioare de foietaj.deci, daca vreti sa profitati de aceasta oferta promotionala – locatia unde poate mai aveti norocul sa gasiti aceasta raritate culinara – “la Zamfir” – in Plaza!
Saptamana trecuta un alt coleg a mers intr-o dimineata sa cumpere pateuri din Gima (tot Plaza) de la patiseria New Rose. A interupt o scena care poate ar putea parea amuzanta intr-o parodie dar groteasca in realitate : una dintre vanzatoare se chinuia sa goneasca cu un papuc unul dintre gandacii care alergau pe produse (paine, pateuri, prajituri).
(la comentariile si ulterior reclamatia facuta de colegul meu s-a raspuns cu : “nu avem ce sa facem”; “da, cunoastem situatia.nu este prima reclamatie in acest gen.”; “o sa avem grija de acum in colo”)

Inca ne mai intrebam ce provenienta avea aceea bucata de hartie igienica…

dor de duca

azi de dimineata, in drum spre birou am avut momentul de constientizare : “saptamana viitoare, pe la ora asta ar trebui sa intram in Grecia..” (la ora asta ar trebui sa fim chiar la vila sau aproape de ea). a fost surprinzator ca pana acum nu l-am avut, sau nu l-am simtit.evident, STIAM ca plecam pe 31 noaptea, ca pe 1 suntem acolo, ca stam o saptamana dar nu am simtit efectiv anticiparea, gandul ala de concediu – ca o sa zaci o saptamana la soare, in apa aia turcoaz, pe terasa, pe iarba, cu Mythosul langa tine..ca o sa ma bucur de o saptamana departe de toate!
Azi l-am avut si acum nu inteleg ce e cu saptamana asta intre noi!intre mine si concediul meu!?!!imi vine sa le zic tuturor : “hai, hai mai repede!eu nu am timp de asta, trebuie sa plec.nu, nu pot sa fac eu raportul asta caci o sa plec si nu cred ca apuc sa-l termin.”
Ilink imi spunea sapt trecuta ca traieste de o saptamana asa.si ca nu intelege de ce oamenii nu o lasa in pace, caci ea trebuie sa plece si nu mai are timp de nimic.
Asa ca va rog sa nu ma intrebati nimic pentru ca nici macar nu o sa am timp sa va raspund!eu trebuie sa plec, nu mai este timp de nimic!

dulcea noastra complezenta cea de toate zilele

am inceput din nou sa dau acel raspuns..acel raspuns pe care nici macar nu-l auzi cand il spui, nici nu-l simti sau il gandesti.este ca un gest reflex
- ce faci?
- bine.

pot scrie ptr ca am reusit sa readuc la viata pc-ul!spuneam la un moment dat de un virus care a reusit el sa faca prapad prin registriuri?ei, se pare ca pana la urma nu s-a vindecat decat cu o reinstalare de Win.pe care am facut-o.singura.cu tot tacamul.si da, sunt un pic mandra de asta ;0) .e prima mea (re)instalare de win - dupa ce am termintat tot (inclusiv setarile ptr net - ip-urile, subnetmask, etc) l-am sunat si pe cel care mi-a configurat initial comp - si fata de care, in situatii din acestea am un usor sentiment de vinovatie - e senzatia pe care o ai fata de cineva care ti-a dat ceva functionabil si pe care tu ai reusit sa-l strici.e ca si cum l-as auzi : "pai da!ce trebuia tu sa instalezi programul ala?de ce?eu nu il folosesc niciodata!si pe ce site-uri ai umblat?pai normal!te-ai captusit cu nustiucati virusi, nu?" + ca dupa ultima lui interventie intr-o sambata/(a se citi : "slash") duminica, cand de fapt ar fi trebuit sa-si plimbe fetita, a sfarsit stand vreo 4-5 ore in fata pc-ul meu.plus ca eu merg pe principiul ca de ce sa deranjezi pe altcineva cand mai intai poti sa incerci tu?bine, pana in punctul in care nu iti prinzi urechile si nu produci o stricaciune iremediabila.any way, l-am sunat dupa ptr cateva confirmari (si ptr a fi laudata un pic, recunosc - lucru pe care el nu l-a facut, evident :-))) - doar e un IT-ist veritabil). l-a sfarsit mi-a dat insa "o palma prieteneasca pe umar" - spunandu-mi : "hmmm da, intr-adevar..te-ai descurcat.da, de obicei restul suna inainte sau oricum in timpul ca sa puna intrebari.da..dar asta nu e nimic, bei!aici dai doar next, next!sa te vad facand alte lucruri!asta e asa...o joaca!" insa daca Iulian mi-a spus asta..OHO!that`s similar with GREAT JOB! (mai ales ca femelele nu au ce cauta in acest domeniu, se zice ;0) )

acum ptr ca mai aveam un rest de vin (cca 1/4 dintr-un pahar de vin, evident!) si ptr ca ptr 10 zile de acum in colo nu o sa ma mai bucura de asemnea rasfat (dr. a crezut de cuvinta ca trebuie sa trecem direct la antibiotic sarind peste orice fel de preludiu.cu toate ca toate inhalatiile cu 6 tipuri de uleiuri volatile si compresiile cu bitter suedez si tinctura de propolis pot fi considerate mai mult decat a simple foreplay).asa ca impart cu Gogol Bordello ultima picatura - bauta evident in cinstea reusitei!

btw, daca cumva va vine ideea sa va tratati sinuzita cu remediile gasite pe net - DON`T! - in afara de inhalatii - care pana acum nu mi-au facut nici un rau (dar nu pot sa-mi dau seama daca si bine..) - bitterul suedez (pus compresie) mi-a ingalbenit-maronit toata fruntea si acum toata pielea se cojeste.asta dupa ce 2 zile a aratat ca pielea de sarpe..iar tinctura de propolis m-a facut sa ma gandesc cu durere in suflet la faptul ca nu am ales punctia.deci no fucking propolis tincture in the nose!!chiar sunt curioasa daca exista cineva care si-a pus si nu a avut acele dureri groaznice..am rezistat la 3 aplicari.but enough is enough my friend!

ptr Ilink care m-a sunat in timpul instalarii : sa stii ca pana la urma ideea asta cu instarea de win in pielea goala poate deveni un biznis bun.poti sa intalezi si de acasa, vine useru` cu pc-ul sau se poate merge la domiciliul clientului..

ce crezi ca mie nu mi-ar fi convenit sa fi fost un tip gol in locul meu care sa faca toata instalarea?iar eu sa stau pe fotoliu Poang de cocoshoricioaica .. ;0)

I`m telling you my dear : this is the future!!! ;0)

azi dupa 14 ani m-am vazut cu colegul meu de banca din liceu.cu unul dintre cei 2 caci in clasa a X-a am invatat intr-un laborator de chimie si eram 3 intr-o banca.intr-un club in care am ajuns ptr ca nu era o optiune mai buna m-am trezit cu el langa mine spunandu-mi ca nu e convins ca sunt eu dar.. eram eu si era el.dar mi`a spus si altceva..mi-a spus ceva ce am simtit ca m-a sfasiat pe dinauntru.mi-a spus ca Felix, celalalt coleg, a murit.nu avea cum!nu are cum sa fie asa!l-am vazut in fata ochilor cu ranjetul lui stupid, cu toate glumele lui idioate, mai ales cu cele cu tenta sexuala referitoare la mine, cu parul cret, cu ..cu atata viata in el!!!nu am crezut!nu am putut sa cred si nu am vrut sa cred!si m-am intors in jur, m-am uitat la oameni, m-am uitat sperand ca macar unul o sa-mi spuna "but we are the same ,shit happens life goes on, Pusa".dar nu m-au vazut..si nu mi-au spus..
life goes on, pusa. for everybody

Da! M-am saturat, m-am saturat de mine si de voi

Nu sunt facuta ca sa lucrez cu conturi, sa calculez prime, sa fac VLOOKUP-uri, sa verific diferentele de prime, sa gasesc care formula din excel se potriveste situatiei, sa lucrez in 7 exceluri cu cate 7 mii de campuri unul (cu previziuni de 60.000 in aprox 7-10 luni) sa fac numai calcule si sa nu vad decat cifre!!!si da, nu stiu de ce imi ies, nu stiu de ce pot sa le fac, de ce reusesc sa le calculez de fiecare data, nu stiu de ce nu gresesc sumele, de ce situatiile mele sunt corecte dar stiu ca nu sunt facuta sa fac asta!stiu ca nu sunt EU!
Fratilor de la Animal Planet nu faceti angajari??!!!

insuportabila incapacitate a fiintei

na, ca tot am facut un comentariu la un alt post folosind titlul lui Kundera, acum sa-l si parafrazez!
pai: mi-am petrecut ieri 4 ore devirusand pc-ul, cu safe moduri (mama masii de treaba ca nu-mi aduceam aminte care dintre F-uri nici sa ma bati!) cu modificari de registri`uri, cautari de valori modificate, fisiere corupte, etc si nu sunt in stare sa pun o melodie la postul anterior!!! grrrrr!!!!
pai sa nu te enervezi?
bine, banuiesc ca daca as face research si daca m-as convinge sa citesc toata polologhia care mi-au trimis-o astia de la google pe mail ca as reusi intr-un final..dar nu e frustrant dupa ce ai incheiat o zi victorios dupa o lupta cu balaurii sa te impiedici de un ciot?! ;0P
..cred ca o sa-i scriu lui costache.el e bloger cu experienta!LI!

what it takes to...?!

intermitentele memoriei

acum 2 ani era fiecare gand
acum 1 an fiecare celula era impregnata de el cu el
acum am uitat de ziua lui

gol.urat.si negru.si pustiu.si nod in gat.si gust sarat.

mangaiem,vindecam copilul.e doar o poveste.

is it a neverending story..?!


"Now, Bastian, you're old enough to get your head out of the clouds and start keeping both feet on the ground. all right ?"

si totusi Bucurestiul nu e atat de urat..

m-am oprit ieri pret de o cafea si o privire pe o terasa. de fapt pe terasa celei mai urate cladiri (dupa cum o denumeste un prieten). eu nici macar nu o pot numi urata. eu o vad doar sinistra.ca o femeie obeza imbracata intr-un corset de latex roz mai mic cu 4 numere.si corsetul, si femeia, ar fi aratat mai bine, mai potrivit, unul individual de celalalt.

terasa era goala.era dupa ploaie cand inca asfaltul mai respira.am ajuns acolo cu vena de la gat zbatanduse in urma unor cuvinte aruncate in graba.m-am asezat uitandu-ma in gol, convinsa si decisa sa tac si sa nu vad.dar am vazut.am vazut grupul de oameni de pe trotuarul opus.am vazut coloanele cladirii de langa.am vazut picaturile de ploaie atarnate de frunze.am vazut copacul care la mijloc era lovit de soare.am vazut jumatatea verde vesel si jumatatea verde mohorat.am vazut cerul gri-albastru in fata si roz-portocaliu-bleu in spate.am vazut maini impreunate.am vazut zambete.am vazut ochii verzi cu irizatii de ciocolata.am vazut omul care ma lasa sa vad.care ma lasa sa tac ca sa pot sa vad.sa vad ca bucurestiul nu e chiar atat de urat chiar daca esti pe terasa celei mai urate cladiri

Imi dau sandalele...

dar nu orice sandale ci "SANDALELE"!!!sandalele pe care le-am iubit din prima clipa!sandalele care erau accesoriul perfect la rochita bomboana-fondanta, rochita mea minunata care e atat de vesela incat parca ea insasi e un zambet imens!

a fost dragoste la prima vedere....

am intrat in magazin cu niste colegi care faceau shopping in pauza de masa sau terapie prin shopping ;0) (de, ce poti face in pauza de masa daca lucrezi vis-a-vis de Plaza?!) si cand am intors capul le-am vazut!!! stateau acolo cumintele pe raft asteptandu-ma parca pe mine!am simtit inclusiv acel gol-furnicatura in stomac!

si nici macar nu mi le-am luat in acel moment.nuu!!!trebuia sa ma conving ca they are the ONES!

m-am dus, m-am uitat la ele, le-am luat in palma, le-am mangaiat pielea din interiorul talpii, le-am intors pe o parte, m-am uitat la talpa, le-am pus la loc, m-am dus langa unul dintre colegi si i-am aruncat nepasatoare un "dupa ce termini sa te uiti vreau sa-ti arat ceva", am asteptat 10 min, l-am dus langa ele si i-am zis pe un ton neutru "ce zici?" "-mda.sunt misto" "-iimhh", le-am pus apoi la loc, m-am prefacut ca nici nu-mi pasa de ele...am facut tot dansul paunului!!!

bineinteles ca la sfarsitul programului am fugit in Plaza si mi le-am luat!imi spuneam "daca le mai gasesc inseamna ca sunt pentru mine!". nu numai ca le-am gasit dar era si ultima pereche marimea mea!evident ca am gandit "erau pastrate special ptr mine!"

nu eram decat eu si sandalele mele! (da, Marius, a fost inclusiv acel dans)

si apoi a venit prima purtare..dupa 10 min de mers aveam ochii in lacrimi si dorinta nebuna de a merge in maini.am incercat sa-mi aranjez talpile in toate pozitiile posibile!rezultatul insa a fost acelasi: picior ros in ambele parti interioare ale talpii, basici, pleznit basici, carnita cruda suferinda, ochii in lacrimi, privire de caine batut, picioare tarsaite, cautat un loc de stat cu disperare.dar!!dar!!nu m-am lasat doborata de prima experienta nereusita!putea fii doar o intamplare!poate piciorului ii trebuie timp sa se obisnuiasca, ajustam piciorul.erau SANDALELE!!!vedeti voi, nu puteam renunta la ele... si am mai incercat si a 2-a oara...din fericire nu am mers pe jos decat 10 min in total.un timp redus la maxim fata de prima experienta si totusi acelasi rezultat.. si a 3-a oara.cand am simtit ca sunt ori eu ori sandalele!nu am mai putut!!!imi venea sa ma asez pe o bordura si sa plang!si de durere si de oftica!nu puteam purta sandalele!!!asta era adevarul.
si trebuia sa fac ceva cu ele. pentru ca mi-au placut atat de mult si ptr ca mi-au fost atat de dragi stiam ca nu o sa pot sa le ingrop intr-un dulap, intr-o cutie!si nici nu le puteam da oricum si oricui.trebuia sa stiu ca va fi cineva care le va place macar la jumatate cat le-am placut eu.cineva care sa si le doreasca si care sa aiba grija de ele, care sa se simta rasfatata in ele, care sa se uite la picioare in timp ce merge si care sa le zambeasca!

si am gasit.asa ca maine le dau.acum le-am sters talpa in interior, m-am mai uitat la ele si m-am gandit daca totusi nu as mai putea incerca inca o data.dar m-am uitat la talpi si am vazut semnele inca vizibile de la ultimele basici (de vinerea trecuta) si..m-am simtit trista.imi dau sandalele...

Shall we fly?

Poti dansa pe ritmul batailor inimii tale?

nu, intrebarea nu e a mea.adica e si a mea in aceiasi masura in care e si a voastra.ne-am intrebat, nu-i asa, si noi de cateva ori acelasi lucru.dar acum am regasit-o in pagina teodorei (teodoraszasz)

am avut acel moment scurt de constientizare, il stiti si voi, cand esti prins in mult prea multe lucruri, prea prins in trecut si viitor, ca sa traiesti prezentul, sa respiri sa simti sa vezi clipa de acum.asta care a trecut chiar acum si care te-a mutat in alta.momentul cand cineva te prinde de brat si-ti spune sa-ti deschizi umbrela ptr ca ploua.lucru pe care il descoperi si tu usor mirat si usor confuz.da, ploua.si da, tu erai cu umbrela inchisa in mana.dar tu nu erai "acum".tu erai peste o ora, peste o zi sau peste o saptamana.tu depasisei clipa asta, clipa prezenta, de ceva timp, de saptamana trecuta probabil.

mi-am adus aminte de pasii mei.de mersul meu de din-nainte.erau pasi veseli, pasi saltareti, pasi ezitanti, pasi repezi, pasi mari, pasi laterali, pasi alunecosi, pasi!puteam sa simt fiecare pas in parte si totusi sa simt intregul dans pe care il creau..

constientizarea a fost ca imi tarasc picioarele de ceva vreme.le tarsesc.le pot aproape auzi si zgomotul: hhhaarrrssshhhh taarrssshhh. taarrssshhh hhhaarrrssshhhh

asta e pasul meu de dans de acum. din clipa prezenta.

<< - imi place intrebarea : "poti dansa pe ritmul batailor inimii tale?"

...puteam.era un ritm.un ritm alert.acum simt doar sa-mi tarsesc picioarele..

- e un passo doble mai lent. orice dansator trebuie sa se si odihneasca din cand in cand. >>

Cetateni!!A venit vremea sa incercati si cu o femeie!! sau "PRM-ul o face, tu de ce nu?!"

probabil ca satuli sa tot incerce cu Vadim... ;0)

dar lasand la o parte gluma (daca poate fi lasata avand in vedere situatia) ma intreb cine dracului a fost consilierul folosit de PRM ptr campania electorala ??!! PSD-ul?! :-))))

brava, Romanie, halal sa-ti fie!
cu toate ca asta ar putea intra mai curand la capitolul "ca tine Bibicule mai rar!" ;0)

de birou..

incerc sa ma "loghez" in lumea officioasa de azi de dimineata.dar in dreapta e thom yorke in fata cafeaua rece (asa cum trebuie) iar in stanga geamul.si soarele.si unul din "temple consumerismului" (asa cum le denumeste marius).clipesc uitandu-ma prin lentilele ochelarilor (tratati protectie PC ;0) ) mai iau o gura de cafea, mai arunc un ochi spre stanga mai ciulesc o ureche spre dreapta (luis amstrong) si ..ma gandesc sa nu-mi mai dau restart, sa las sistemul asa blocat.blocat intr-o mare de sunete, de cafea si de soare...

rezervati-mi si mie un loc, va rog! ma urc de la prima

azi dimineata, ~ ora 8, 101 (autobuzul si nu dalmatienii din pacate..) , ma urc grabita, ajutata si de cei din spatele meu care probabil ca erau ingrijorati de ce mi s-ar putea intampla daca as (mai) intarzia la serv, ma angajez pe culoar ( ;0) daca carnet n-am macar sa folosesc limbajul ), in fata cele patru scaune pozitionate cate 2 fata in fata, 3 erau ocupate iar pe unul se afla un ghiozdan.pe scaunul de langa el, o fata de aprox 16-17 ani, liceu clar.in spatele meu o domnisoara are intentia sa se aseze pe acel scaun - fata pune imediat mana pe ghizdan si spune:"scaunul este ocupat!"
sincera sa fiu m-am uitat surprinsa la fata, la scaun, la ghiozdan.dar am fost lamurita (si eu si ceilalti din jurul meu) imediat - "..o sa se urce cineva!"
si intr-adevar s-a urcat cineva.3 statii dupa.o alta fata.care a strabatut autobuzul dintr-un colt intr-altul ca sa-si ocupe locul rezervat
...senzatia pe care am avut-o a fost de ..surprindere-stupoare.imi venea sa o intreb: tu realizezi cat de ridicola esti?cat de ridicola e toata faza??intr-un autobuz super aglomerat, exista un loc pentru cineva care se va urca de la o alta statie!cred ca ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost axa : varsta-stupizenie gest.adica, daca ar fi fost una sau unul dintre acele personaje (peste 50 de ani, sacosa, geanta, poseta, poseseri de coate ascutite pe care le folosesc cu mare pricepere si de priviri "indignato-moraliste) as fi inteles.sau mai bine zis m-as fi asteptat, ca de inteles nu mi se pare nimic de inteles..
cand am coborat ma gandeam daca nu as putea sa-mi rezerv si eu un loc ptr dimineata urmatoare.
"Ma scuzati, permiteti,lasati-ma sa trec, va rog , am loc rezervat acolo in fata"
va imaginati un autobuz cu toate locurile rezervate?!sau un metrou?!
sau specula cu locuri rezervate! "mai am cateva locuri ptr autobuzul de 8 si 10.ieftin!"

adevarul e ca parca ne ocupa cam tot timpul...