azi de dimineata, in drum spre birou, m-am intalnit cu ceea ce ar putea fi denumit un "cuplu clasic": un domn in varsta si catelul lui.imaginea imi este foarte cunoscuta : domnul in varsta cu fata alb rozalie, cu urme de par pe cap, cu o privire albastra, aproape transparenta si usor pierduta, cu miscari incete si intepenite, usor sacadate ca ale unei marionete cu mecanismul prost uns.catelul e la fel de batran ca domnul.se misca incet si tarsait.poarta o hainuta tricotata (eterna hainuta tricotata) intr-un amestec de culori care nu lasa nici o umbra de indoiala ca a fost facuta din fire, bucati, adunate din alte parti, straine unele de altele pana la aceasta imbinare.
ridica din cand in cand capul si ochii obositi catre domn care ii vorbeste usor si incurajator.
se pare ca le-am zambit (mi se intampla in ultima vreme sa le zambesc oamenilor fara sa-mi dau seama, de fapt zambind gandurilor mele).
zambeam imaginii, tabloului care mie mi se parea de o gingasie teribila.domnul a crezut ca ma amuz si cu un zambet usor jenat mi-a spus : "eh, cu copilul la plimbare.."
zambeam, gandindu-ma ca pentru fiecare dintre cei doi celalalt e copilul care este scos la plimbare.

am ajuns la concluzia ca de vina esti numai TU! TOTul se distorsioneaza, devine exagerat in preajma ta.si cum as putea eu sa ma abat de la regula din moment ce eu sunt TOT?!

Azi am inceput sa simt toamna.am inceput sa o simt inainte ca ea sa aiba de gand sa apara.dar tot inlauntrul meu e pregatit si anticipeaza. si-a asternut ganduri galben-aurii pe la margini, captusind laturile care vor fi cel mai expuse gandurilor reci de iarna, a presarat pe mijloc gandurile verzui-rosiatice care or sa mai stea sa se parguiasca la soarele gandurilor de vara si acum zambeste cu obrajii pufosi de praful gutuilor adulmecate si cu ochi de nuci verzi