de peste zi

stau in fata cu niste documente pe care ar trebui sa le citesc pentru a putea face cerintele.credite, conditii, proiect, clauze, periodicitate, etc, etc, etc... dupa un timp literele incep sa se transforme in siruri negre, caractere straine pe care creierul se pare ca refuza sa le mai descifreze.mi se intampla din ce in ce mai des lucrul acesta.de la un anumit moment creierul parca refuza sa mai proceseze informatii (sau genul acesta de informatii) si pasa butonul de switch off.astazi o colega mi-a zis ca nu mai suporta stilul asta de munca, robotizarea, oamenii, si ca isi va da demisia.in creier a aparut intrebarea : eu mai suport..?.. ma uit in dreapta, piatra de pe birou, luata de la 2 Mai wkd-ul asta.probabil ultimul wkd la 2 mai pe anul asta.imi aduce aminte de marea rece, de senzatia dureroasa de rece din timpul inotului, de degetele pe care parca le simteam doar ptr ca ma dureau si de senzatia de spatiu, de liber, de contopire.dorinta de a inota mai mult, mai departe, mai in larg.acolo creierul nu parea sa faca switch off…
nisip pe pielea goala.nisip lipit de pielea goala.nisip calatorind clandestin pe pielea mea, de pe o plaja pana in bucuresti, intr-o baie, intr-un dormitor, intr-o cladire plina de birouri, printre oameni in costume, pe costume, prin birouri, prin parcare, in alta baie, in alt dormitor…