m-am uitat la un serial acum.episodul incepea ceva de genul - cand am devenit adulti?cand am trecut de la perioada cand singurele griji erau alegerea prajiturilor (or something like that..) la maturitate? si insinua usor ideea ca maturitatea sucks.maturitatea=responsbilitati.ptr ca, in the end, sa se termine intr-o nota optimista - ca totusi si maturitatea e buna la ceva

si am stat si m-am gandit: cand am inceput eu sa-mi gandesc viata in functie de Alex?de cand deciziile mele - legate de o posibila demisie,de un nou curs, de o facultate,.., au inceput sa fie gandite in functie si de viitorul lui?sau de al bunicii mele?sau de al tatalui meu?cand au inceput sa-mi bage pe gat, sa ma hraneasca fortat cu aceasta "responsabilitate"?si cum dracului de a prins atat de bine?si cum de unii nu se prinde?nuu..! tricku` e sa te prinda de cand esti mic si sa ti-o bage pe gat in doze mici lucrand pe partea de sensibilizare

deja in momentul asta nici macar nu-mi mai dau seama ca de fapt majoritatea deciziilor mele sunt luate avand deja "factorul alexandru" atasat, analizat si luat in calcul.asa cum acum cativa anii au fost "factorul mama", "factorul tata", "factorul bunica"

am fost intrebata daca as lucra undeva.undeva in afara.am zis ca da.mai ales ca jobul ar suna bine, ar fi (alt)ceva.urmatoarea intrebare care mi-a fost pusa a fost : "pai si alexandru?" - "pai daca eu as lucra acolo alexandru ar avea viitorul asigurat. raspunsul mi-a venit fara ca macar sa-l gandesc in clipa aia.el fusese deja gandit,analizat, luat in calcul din momentul in care zisesem da posibilitatii.

...vorba unei prietene : REALITATEA = CACA