m-am oprit ieri pret de o cafea si o privire pe o terasa. de fapt pe terasa celei mai urate cladiri (dupa cum o denumeste un prieten). eu nici macar nu o pot numi urata. eu o vad doar sinistra.ca o femeie obeza imbracata intr-un corset de latex roz mai mic cu 4 numere.si corsetul, si femeia, ar fi aratat mai bine, mai potrivit, unul individual de celalalt.
terasa era goala.era dupa ploaie cand inca asfaltul mai respira.am ajuns acolo cu vena de la gat zbatanduse in urma unor cuvinte aruncate in graba.m-am asezat uitandu-ma in gol, convinsa si decisa sa tac si sa nu vad.dar am vazut.am vazut grupul de oameni de pe trotuarul opus.am vazut coloanele cladirii de langa.am vazut picaturile de ploaie atarnate de frunze.am vazut copacul care la mijloc era lovit de soare.am vazut jumatatea verde vesel si jumatatea verde mohorat.am vazut cerul gri-albastru in fata si roz-portocaliu-bleu in spate.am vazut maini impreunate.am vazut zambete.am vazut ochii verzi cu irizatii de ciocolata.am vazut omul care ma lasa sa vad.care ma lasa sa tac ca sa pot sa vad.sa vad ca bucurestiul nu e chiar atat de urat chiar daca esti pe terasa celei mai urate cladiri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu